Hei, pentru unii ziua abia a început. Nu suntem noi aceea, stați liniştiți!
Noi am trăit intens ultimele 3 ore de parcă am alergat 100 km pe drum accidentat.
Şi vă zic doar atât: 2 copii cărora le-am recoltat sânge pentru analize.
Am ales să structurez experiența noastră pe paşi pentru a fi mai uşor de citit.
Pasul 1: Aseară le-am zis o poveste cu un fluturaş care nu avea puteri şi care a prins puteri doar lăsând câteva picături de sânge unei asistente furnici. Sofiei i-am explicat şi ce anume se poate observa în sângele ei de e necesar să îl recoltăm.
Pasul 2: Pe Radu l-am trezit noaptea pentru a face pipi în urocultor. Ce simplu ar fi să zic ca a fost … simplu. Şi dacă stau să mă gândesc prin comparație cu ce a urmat, a fost simplu. Nu s-a împotrivit, era doar adormit şi nu stiam cum să țin şi de el şi de recipient, cum să…mda. Ştiu de pungă colectoare, nu e cazul să zic mai multe. Am reuşit asta contează acum! Că m-am chinuit mai mult asta e deja altă poveste.
Pasul 3: La 7 dimineața eram cu Sofia în acelaşi stadiu ca la pasul 2. Nu m-am stresat prea tare pentru că ştiam că va fi şi mai greu cu ea. Eram pregatită să nu poată. Am lăsat-o singură în baie pentru că Andrei se trezise şi trebuia hrănit. Da, eu sunt sursa lui de hrană, deci nu am ce face. (Aici punctez că mamele cu mai mulți copii ar trebui să fie dotate cu puterea multiplicării, dar nu suntem în filme SF). Din baie se auzea „Nu pooot!, De ce mi se întamplă mie asta??, Ce fel să stau şi să țin şi cutia asta blestemată!? E o zi tare proastă!” (Acum când citesc e comic, dar atunci am zis alfabetul în gând de 2 ori uşor, respirând!) Într-o pauză de supt, am fost la ea şi i-am zis că dacă nu poate nu e nimic. (A funcționat mai bine decât toate explicațiile şi încurajările de până atunci! Dacă îmi aminteam lucrul acesta la timp, scuteam pierderea de timp din baie).
Pasul 3: Am îmbrăcat-o să plece doar ea cu tati la recoltat. În timp ce o îmbracăm eu ca sa recuperez din timpul deja pierdut îi reaminteam ce se va întâmpla. Era bine, pregătită, curajoasă. Am dat-o cu cremă specială pentru a amorți zona de unde se recolta, i-am desenat o inimioară în palma dreaptă şi i-am zis să se uite la ea cât îi recoltează, să respire şi să numere mult. Era pregătită! Aşa am simțit-o!
Pasul 4: Cat ei erau plecati la analize, l-am trezit pe Radu sa il imbrac, pregatedc si pe el. Eu l-am imbracat, el s-a dezbracat iar pana la chiloti „mi-e frica, nu merg!”. (Nu stia detalii despre ac, dar nu ii placea ideea de a vizita o asistenta si de a lasa putin sange acolo pt ca sa fim puternici ca dinozaurii!)
Pasul 5: A venit tati dupa ce o lasase la scoala pe Sofia. Cu el nu facusem coach, era transfigurat de cat de greu fusese. Nu puteam sa aud detalii, trebuia sa ma concentrez pe Radu.
Pasul 6: Am reusit sa ies cu Radu din casa. Mergea abatut, zicand ca nu vrea, dar fara sa protesteze. Ne-am concentrat pe vreme, pe cantecul pasarilor. Eehh, credeti ca nu stiu eu sa inveselesc un copil?? Stiu! Dar azi nu imi iesea! Am ajuns la centru: 8 persoane in fata noastra. Am zis in gand: ” daca este sa imi iasa asta, cumva vom sari peste rand ca sigur nu reisesc sa il fac sa aibe atat de multa rabdare!”
Stiti ce s-a intamplat?
In secunda doi o doamna care era prima la rand m-a rugat sa intru inauntru cu el ca e greu afara. Am stiut ca ne va iesi! Trebuia sa vad cum fac sa nu il traumatizez.
Pasul 7: Am intrat! In fata noastra o doamna a lesinat in timp ce i se recolta. Cand au auzit ca eu sunt mama Sofiei au zis ca nu cred ca Radu va sta pentru ca pe ea abia au tinut-o 3 persoane. 😥 Mi-a picat fata si am gandit iar faza cu multiplicarea (chiar o fi asa greu de inventat??).
Pasul 8: Cat am asteptat ca dna lesinata sa isi revina, Radu a primit informatii pretioase de la mama Dinozaur, adica eu. In ce camera vom intra, ce maneca vom ridica, ce vom face dupa ce iesim, pana la cat vom numara, ca are voie sa planga, dar ca faptul ca vom respira amandoi il va ajuta mult. Si am intrat. Si am fost pusa sa il tin in brate si sa il incalec cu picioarele si eu i-am spus ca tocmai ne pregatim sa decolam si am urcat intr-o nava spatiala. Si mi-au cerut mana lui. Si eu i-am zis ca mana micului dinozaur se pregateste sa devina mai puternica. Si l-au strans la mana si eu i-am zis ca a fost strans cu bratara magica pentru curaj. (Am ignorat si sper ca si el ca asistenta i-a zis ca doar copiii cuminti sunt legati cu ea. Doamne, oare va mai vrea sa fie cuminte vreodata dupa asta?) Si l-au intepat si daca pana atunci plangea, acum tipa, dar nu se zbatea, nu tragea mana si m-am concentrat pe asta. Era bine. Si ii repetam sa respire, si ii numaram. A durat 3 minute. Dar au fost tare lungi. In palma aveam desenata si eu o inimioara si i-am atatat-o la final ca pe o magie. Era bine.
Pasul 9: Am respectat promisiunile facute: baut apa de la fantana, lasat pe el sa puna in pahar, aruncat paharul la cosul corect, cumparat covrigi si mers agale spre casa.
Pasul 10: Am vorbit cu el despre ce a simtit si mai ales ce a fost bine sa fie. I-am zis ca s-a descurcat foarte bine, ca sangele lui se va intoarce in corp de 10 ori mai puternic si ca energia lui va fi mare. Acum se joaca.
Gandurile mele de acum:
- Imi pare rau ca nu am facut planul sa fiu si cu Sofia azi.
- Sunt bucuroasa ca le-am recoltat totusi si imi doresc sa fie mereu doar analize de rutina fara alte griji.
- Mamelor cu copii bolnavi care treceti prin asta zilnic, iertati-ma ca m-am plans si ca mi s-a parut greu. Nu sunt obisnuita si nici nu vreau sa trebuiasca sa fim. Dar voi meritati sa aveti parte de statui, de ceva ce nu e pamantean si totusi sa primiti si pe pamant. Meritati pentru ca va imprastiati si va adunati pentru puii vostri de atatea ori pe zi. ♥️
- Am scris tot cat l-am adormit pe Andrei si Radu s-a jucat pe langa noi cu dinozaurii. Am scris pentru voi, dar si pentru mine, sa nu mai repet greselile, dar sa constientizez reusitele si mai ales efortul care nu a fost in zadar.
Cum va pregatiti copiii pentru experiente de astea?
Comentarii