Eram la masă. Starea care domnea era una de linişte. Fiecare stătea la locul lui, mai puțin Radu care ocupase locul din brațele mele, ca în
Despre copiii mei
-
-
Nu îmi vine să cred că au trecut deja 60 de zile de când am ajuns acasă cu mogâldeața cu numărul trei, iar copiii mari ne-au
-
Viața noastră în 5 a început cu adevărat abia la o săptămână după ce am ajuns acasă cu Andrei. În prima zi toată lumea a fost
-
Nu cred că este articol şi carte de parenting care să nu amintească despre conectare. Din 10 lucruri pe care le citesc cel puțin 8 conțin
-
Ştiu că unii o să râdeți, alții o să ridicați o sprânceană, alții pe amândouă, dar eu tot vă spun. Atunci când copilul se lipeşte de
-
Ideea că aş vrea să vină într-o zi aleasă de el şi doar de el, că aş vrea ca lucrurile să se aşeze frumos şi bine
-
Când un nou membru e pe cale să vină în familie, teama părinților este de cum oare va fi primit de către frățiorii mai mari. Recunosc
-
Mă uit la Radu meu cum creşte, cum dezvoltă abilități noi, cum în fiecare zi are ceva prin care ne uimeşte şi ne face să ne
-
Doamne, dă-mi putere să le fiu îndeajuns! Nu vreau să fiu cea mai bună, nici perfectă, nici bogată, nici să le ştiu pe toate, nici cea
-
De multă vreme doresc să vă scriu despre reacțiile celor din jur când aud că în viața noastră de familie o să apară curând încă un
Comentarii